E curățenia o misiune imposibilă cu un bebeluș?
Astăzi aș vrea să aduc în atenția ta un subiect care m-a tot frământat încă din perioada sarcinii: “Cum voi reuși să păstrez ordinea și curățenia în casă cu un bebeluș?”. Dacă ești o proaspătă mămică, așa cum sunt și eu, știi deja că timpul nu mai are aceeași structură, iar lista de priorități e adesea condusă de gânguritul unui suflețel adorabil care are nevoie de tine non-stop. Și totuși, pentru că ordinea în casă și în viață este o prioritate pentru mine, mi-am spus: se poate! Nu-ți imagina că îmi iese mereu sau că am găsit rețeta perfecta, dar am învățat să-mi creez un fel de ritm al meu. Poate sună serios prea, dar pentru mine, a avea o structură în fiecare zi înseamnă liniște. În dulcele haos al maternității și al responsabilităților zilnice, ordinea asta – oricât de imperfectă – mă ține ancorată. Mă ajută să respir, să nu mă pierd printre jucării, biberoane și notificări. J
Curățenia și ordinea nu sunt despre perfecțiune, ci despre armonie.
Ca mame, avem tendința de a ne impune standarde înalte, dar trebuie să învățăm să redefinim „curat” și „ordonat” în funcție de noua realitate. O casă cu un bebeluș înseamnă și că vor fi momente în care jucăriile vor sta împrăștiate, că vei vedea coșul de rufe aproape plin în fiecare zi sau că, te miri de unde, mai apare câte o babețică pe blatul din bucătărie când tu știi că ai lasat ordine în spatele tău. Dar acesta este tot farmecul, nu-i așa? Totuși, în primele 7 luni ale lui Aiden am reușit singură să-mi creez o structură simplă și câteva obiceiuri mici care să se repete zi de zi. Nu au fost lucruri mărețe, dar pe mine m-au făcut să simt o diferență. În prezent, pentru că Aiden a mai crescut și am înteles că are nevoie de tot mai multă atenție și joacă, iar eu a trebuit să mă implic mai proactiv în coordonarea proiectelor Sense of Nature am decis, acum câteva luni, că avem nevoie de o persoană care să ni se alăture în casă și care să ne dea o mână de ajutor. Îi sunt mega recunoscătoare pentru că pe lângă a avea grijă de el mi-a luat din grijă și o parte din treburile gospodărești, însă tot pun în aplicare “principiile” cu care “ am supraviețuit” cu o casă ordinată în primele lui luni de viață și pe care aș vrea să le împărtășesc cu tine în speranța că îți vor fi de ajutor.
Una dintre cele mai mari revelații pentru mine a fost că nu am nevoie de două ore libere pentru a face odinea perfecta în casă. Adevărul e că pot face asta în pași mici și funcționează mult mai bine. Îmi setez un cronometru de 10-15 minute, de două-trei ori pe zi, și în acel timp scurt fac tot ce pot: adun hainele murdare și le duc direct în coș, șterg masa, pun vasele în mașina de spălat, pun obiectele de pe blatul din bucătărie la locul lor sau strâng jucăriile într-o cutie. Apoi am învățat cât de mult ajută să acord fiecărei camere un scop clar. De exemplu, dormitorul bebelușului e dedicat somnului și schimbatului – acolo am hotărât să nu pun jucării sau alte lucruri în plus, ci să păstrez totul minimalist având la îndemână toate cele necesare. Livingul a devenit „terenul nostru de joacă”, dar am găsit modalități să-l păstrez cât de cât organizat: coșuri frumoase, cutii decorative, spații de depozitare rapide care mă ajută să adun totul la finalul zilei. Fie vorba între noi, iubesc acel moment în care seara mă scufund pe canapea, după o zi lungă, și îmi trag sufletul într-o casă ordonată.
Un alt lucru pe care îl fac este să-mi implic bebelușul în procesul de ordine, chiar dacă la început părea de neimaginat. Îl așez în marsupiu sau în scăunelul lui și încep să-i vorbesc despre ce fac: „uite, mami strânge jucăriile” sau „hai să ștergem împreună masa”. Se uită curios la mine, îmi urmărește gesturile, uneori îmi zâmbește din senin. Și-atunci înțeleg: chiar dacă nu participă activ, simt că suntem o echipă. O activitate simplă, ca strânsul prin casă, devine un moment intim, de conectare, în care nu mai sunt singură, ci alături de el. Am descoperit că minimalismul chiar e o superputere. Cu cât avem mai puține obiecte, cu atât e mai ușor să ținem totul sub control. Așa că, periodic, donez sau depozitez hainele care i-au rămas mici, jucăriile pe care nu le mai folosește, sau lucrurile bebelușești care “ne-au rămas mici”. Așa, eliberez spațiul… și mintea.
Pe măsură ce Aiden a crescut și am simțit că nu mai este atât de dependent de mine, am ales să
Știu că nu e ușor sau poate uneori simți că nu faci destul. Dar vreau să-ți spun atât: faci o treabă minunată! Cu fiecare pas mic, cu fiecare moment în care alegi să faci totul în rtimul tău, chiar și obosită, chiar și în pijamale, tu construiești iubire și echilibru. Nu trebuie să fie totul perfect! Și ți-o spun sincer, de la mamă la mama.
Te îmbrățișez!
A ta, Sandra.
